Istorie

Impulsul de la care a pornit această inițiativă a fost unul uman. După ce Julia Wiecken s-a mutat în România împreună cu părinții și frații ei în anul 1996, ea a ajuns să cunoască îndeaproape problemele și nevoile copiilor defavorizați din Roșia/Rothberg. Acesta a fost motivul pentru care Julia și mama ei, Annette Wiecken, și-au propus să îi ajute tocmai pe acești copii.

Proiectul nostru a început în anul 1997 într-o cameră micuță în clădirea dărăpănată a casei de cultură din Roșia printr-un program de școală de după-masă. Cu sprijinul lui Leonida Pop de la asociația Vasile Voiculescu și al primarului de atunci al comunei Roșia, Valentin Aldea, proiectul s-a transformat un an mai târziu într-un program şcolar-social pilot acreditat de Ministerul Educației numit „program de alfabetizare pentru copiii minorității rome”. In anul 2000 am primit statutul de Școală Waldorf Publică de la Inspectoratul Școlar Sibiu. Ȋn anul 2004 şcoala a fost extinsă cu o clasă profesională de profil agricol. Din păcate, toate școlile profesionale din România au fost dizolvate în 2009. Acum ne străduim să oferim din nou o formare profesională pe două profiluri. Din 2009 am oferit pregătire pentru elevii de la clasa pregătitoare pânâ la clasa a VIII-a, iar în anul 2013 ne-am extins cu două clase de grădiniţă într-o clădire nouă.

Dezvoltarea acestui proiect nu ar fi fost posibilă fără sprijinul acordat de Asociația Vasile Voiculescu, Prietenii Educației Waldorf și de alte cluburi și fundații.